Bogdan Stelea, portarul de la FC Brașov, a declarat că meritul brașovenilor de a primi rar gol este al întregii formații și că echipele pe care le întâlnește Brașovul în campionat au puține ocazii de a marca, informează site-ul oficial al grupării de sub Tâmpa.
"Nu este doar meritul meu că echipa nu primește gol. Eu fac parte dintr-o echipă organizată, de aceea este meritul întregului colectiv începând de la maseuri, jucători și până la antrenor. Am o anumită experiență care mă ajută în momentele decisive ale jocului. Important este că echipele pe care le întîlnim au puține ocazii la poarta noastră. Și anul trecut când jucam la Unirea Urziceni am avut o serie de meciuri fără gol primit", a spus Stelea.
Portarul Bogdan Stelea nu a mai primit gol de 626 de minute, iar apărarea echipei brașovene este cea mai bună din primul eșalon, cu doar patru goluri primite în zece partide. Stelea nu a mai primit gol din etapa a IV-a, din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, câștigat de brașoveni cu scorul de 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER